Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 8 august 2026 18:39

SJU Piteşti s-a dotat cu un laser performant pentru eliminarea pietrelor la rinichi!

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti este efectuată o nouă metodă de tratament pentru eliminarea calculilor reno-ureterali prin intermediul unui laser ultraperformant, ce a intrat în dotarea unităţii sanitare la finele anului trecut. Procedura este minim invazivă şi nu este dureroasă, spre deosebire de metoda clasică. Bolnavii scapă astfel de intervenţiile chirurgicale, putând beneficia de un tratament care presupune o recuperare mai uşoară şi mai rapidă. "Aparatul este un laser folosit pentru spargerea calculilor de la nivelul ureterului şi chiar a calculilor din interiorul rinichiului. Este metoda cea mai modernă de spargere a acestor calculi datorită faptului că, prin intermediul ureteroscopului, un aparat care se introduce retrograd în vezică şi apoi pe ureter, fibra laser se apropie de calcul şi pur şi simplu îl pulverizează. Este ultima metodă descoperită în lume pentru spargerea acestor calculi. Este cea mai puţin traumatizantă, bolnavul recuperându-se mult mai repede. Laserul a fost achiziţionat prin fondurile Consiliului Judeţean, la cererea medicilor urologi. Este o mare invenţie şi un mare câştig pentru spitalul nostru şi pentru bolnavii spitalului nostru! După câteva zile bolnavul este acasă, fără să aibă cicatrici, fără să aibă peretele abdominal tăiat şi va putea să muncească la fel ca înainte, să facă aceleaşi efort", a spus dr. Adrian Stoiculescu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It