Sute de şoferi amendaţi, zeci de permise reţinute!

În zilele de 1 şi 2 februarie, poliţiştii rutieri argeşeni au acţionat pe raza de competenţă pentru creşterea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice din judeţ. În weekend, agenţii structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş au desfăşurat activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere, în special pe fondul vitezei excesive, dar şi a consumului de alcool şi produse cu efect psihoactiv. Ca urmare a abaterilor constatate în cele două zile ale acţiunii au fost aplicate 727 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 200.000 de lei, au fost reţinute 59 de permise de conducere şi au fost retrase 19 certificate de înmatriculare. "În cadrul acţiunii, oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier Argeş au aplicat în această perioadă 128 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 35.000 de lei, au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 25 de permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare. Totodată, 83 dintre sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, iar pentru 22 dintre conducătorii auto, depistaţi conducând cu viteză mai mare decât limita legală de pe sectorul de drum, le-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile, în condiţiile în care au fost înregistraţi de aparatul radar cu mai mult de 50 de km/h în plus faţă de viteza legală", au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
