În creierul misiunii

Written by Maior Bogdan Oproiu on 29 Ianuarie 2020.

Plec din Kandahar spre Kabul. Este începutul lui ianuarie şi e prima deplasare în teatrul de operaţii pe anul acesta. Destinaţia mea nu este doar Kabulul, ci Camp "Resolute Support", baza militară pe care se află comandamentul misiunii NATO din Afganistan - "Resolute Support" Headquarters, RSHQ. Aici se naşte strategia care duce la pregătirea armatei şi poliţiei afgane, astfel încât acestea să poată asigura autonom securitatea ţării după retragerea completă a forţelor NATO. Acesta este scopul misiunii "Resolute Support": pregătirea, consilierea şi asistenţa acordată ANDSF (totalitatea forţelor de securitate afgane), prin intermediul a patru comandamente regionale, denumite după punctele cardinale, şi a unuia din capitală.

Lungul drum scurt

De pe Baza Aeriană Kandahar, cursa ITAS (intratheater airlift support) pleacă cu o oră şi jumătate întârziere. C-130 J-ul Forţelor Aeriene ale SUA face curse între diferitele baze militare ca rata de Butimanu. De dimineaţă până seara decolează, aterizează, alimentează şi iar decolează, mai ceva ca low-costurile europene. Zborul meu este la Bagram, marea bază militară americană aflată la doar 40 de kilometri de Kabul. De aici, câteva curse zilnice efectuate cu elicoptere Boeing Vertol CH-46, civile, ajung pe aeroportul din Kabul, care poartă numele primului preşedinte afgan de după perioada talibană, Hamid Karzai. Alte elicoptere leagă Bagramul de RSHQ, dar trebuie să aştept de pe o zi pe alta transferul spre cartierul general al misiunii, pentru că elicopterele zboară doar până la o anumită oră. De pe o zi pe alta dacă am noroc, pentru că vremea sau alte motive pot să amâne sine die ajungerea la destinaţie. Ceea ce, bineînţeles că se şi întâmplă! Mai întâi ceaţa şi apoi ninsoarea îmi amână plecarea de pe Bagram de sâmbătă până marţi, cum spune cântecul că "beau oamenii fraţi". Deşi zăpada şi frigul din inima Munţilor Hindukuş ar cere o cană de vin fiert, alcoolul este prohibit în bazele americane din Afganistan. Ceaiul, însă, este din abundenţă şi oferit peste tot. Reuşesc să ajung, aşadar, marţi în Kabul, în Baza HKIA, Hamid Karzai International Airport. Deşi Camp "Resolute Support" este la o azvârlitură de băţ, deplasarea personalului între diferitele baze din capitala afgană se face doar cu elicopterul, pentru a evita riscurile de securitate puse de insurgenţi transportului terestru.

Lumea bună din Capitală

Mai stau două zile pe HKIA, prilej să cunosc alţi militari români faţă de cei pe care pornisem să-i întâlnesc, o echipă de patru oameni, personal medical, piloni de rezistenţă ai actului medical de urgenţă din spitalul ROL II, din Kabul - dar despre ei şi rezultatele pe care le au în Afganistan am să scriu în alt articol. Deocamdată îmi continui călătoria spre RSHQ; după două zile, pentru că doar atunci îmi găseşte loc liber în elicopter căpitanul Laurenţiu Diaconu, comandantul Elementului de Sprijin Înaintat I din Kabul, parte a Elementului Naţional de Sprijin cu baza în Kandahar.
Plecat sâmbătă din Kandahar, reuşesc să ajung joi în baza centrului nervos al misiunii NATO din Afganistan. Nu-mi pare rău, însă. Baza e un spectacol în sine, fără să mai vorbesc de românii care lucrează aici şi care fac cinste armatei. Fie ei şi civili, pentru că majoritatea românilor de pe RSHQ lucrează ca angajaţi civili ai misiunii. Asta deşi, în marea lor majoritate sunt militari; unii trecuţi în rezervă, alţii cu contractul suspendat pe timpul cât lucrează pentru NATO. Militari activi, acum, la cinci ani de zile de la începerea misiunii "Resolute Support", continuatoare a misiunii ISAF, sunt aproximativ 30 în Camp RS. Numărul este foarte mare şi este o combinaţie fericită că sunt atâţia acum. Constant este numărul militarilor care activează în cartierul general şi a celor din celula naţională de informaţii, ROUNIC; în plus, spre finalul misiunii de şase luni sunt transmisioniştii din Modulul Dislocabil de Comunicaţii şi Informatică, DCM-E, care este subordonat NATO şi echipa generalului de brigadă Dorin Toma, care, timp de un an, a îndeplinit funcţia de adjunct al locţiitorului pentru operaţii al şefului de stat major al misiunii RS. De curând au ajuns şi patru consilieri din MAG-T (Military Advisory Group Team).

Românii care ies în evidenţă

Contactul meu în bază este asistentul militar al generalului Toma, maiorul Şerban Ilie. Deşi nu este unul din ei, îmi spune că se bucură că a ajuns un reporter şi acolo, pentru că "personalul de stat-major nu prea e băgat de nimeni în seamă, la medalii, decoraţii şi mulţumiri". Şi asta cu toate că sunt apreciaţi de şefii lor şi majoritatea au plecat cu aprecieri "outstanding" de aici. "Outstanding", "excepţionalul" nostru, este un calificativ care nu se dă uşor la NATO. Şi asta pentru că norma spune că cineva care-şi îndeplineşte bine sarcinile de serviciu este bun. Şi nimeni nu aleargă după "foarte bun" şi dacă nu-l primeşte, înseamnă că nu şi-a făcut treaba. Şi de aici la excepţional...
Părerea maiorului este completată de a celuilalt membru al echipei generalului Toma, plutonierul-adjutant Octavian Postu. "Dacă s-ar face o statistică câţi români finalizează turul operaţional în Afganistan cu aprecieri de <<outstanding>> comparativ cu celelalte ţări, am vedea cât suntem de apreciaţi! Sunt şefi de structuri din RS care au venit la SNR (n.b. - Senior National Representative, Reprezentantul naţional cu gradul cel mai mare, generalul de brigadă Dorin Toma) să-şi laude oamenii, cât de buni au fost. La o treime le-au venit şefii să vorbească cu generalul şi să-şi laude oamenii. Cred că este un trend", spune adjutantul.
Plutonierul-adjutant Postu a ocupat funcţia în urma unei selecţii care cerea STANAG 3 la engleză, experienţă în comandament NATO, experienţă profesională de nivel brigadă. Algoritmul a selecţionat doi militari. Celălalt abia se întorsese din misiune... Are un stil interesant adjutantul. Zeflemist, familiar, dar respectuos. Dialogul cu el este o plăcere şi se întinde pe două ore. Îmi vorbeşte deschis despre problemele întâlnite la selecţia pentru misiune, la echipare şi are păreri argumentate despre ce ar trebui să însemne subofiţerul şi în armata română. Lucrează la Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est, HQ MNDSE, din 2015, la G 5/7, planificare operaţională şi instrucţie. "Sunt responsabil cu problemele administrative în G 5/7; practic trebuie să-l degrevez pe şef de toate sarcinile administrative. Poate de aia sunt şi mai relaxaţi ofiţerii la NATO. Micro-management nu există la noi; dacă au un subofiţer, îi dau de lucru".
În Afganistan, Postu răspunde de agenda generalului, de programul lui zilnic, de întâlnirile pe care le are sau i se cer, de rezervat săli de conferinţe, planificat video-teleconferinţe. Pe lângă atribuţiile administrative o are şi pe aceea de protecţie personală a generalului. Este la a treia misiune în Afganistan. Prima, în 2009, ca specialist în echipa tactică CIMIC. În 2013 a fost staff-assistent pentru logistică şi comunicaţii. Apreciază postul pe care-l are la MNDSE pentru viziunea modernă asupra poziţiei subofiţerului care este impusă în acest comandament. "Generalul Ovidiu Uifăleanu a spus că în comparaţie cu un comandament românesc, la MNDSE o treime din personal este formată din subofiţeri, şi că vrea să vadă subofiţerii angajaţi în toate procesele MNDSE, nu la făcut cafea. Nu fac reclamă, procesul este uşor de urmărit, pentru că ne uităm la subofiţerii care câştigă selecţii pentru a merge la post; toţi cei care au aplicat vreodată de la MNDSE pentru un astfel de post au luat concursul! Dacă ţi se explică ce se vrea de la tine, nu cred că este subofiţer în Armata României să spună... Ăăă, cred că n-am nimerit bine".
După întoarcerea în ţară a lui Postu, la sfârşitul acestei luni, singurul post de subofiţer în comandamentul "Resolute Support" va rămâne cel de la Combined Joint-6, de staff-assistant. Plutonierul-major Claudiu Biosan este cel care se află acum în misiune pe această funcţie. "Job-ul meu e pe mai multe domenii, administrativ, tehnic. Suntem într-o zonă de servere, reţelistică, funcţionalitate non-stop. Sunt destule activităţi în fiecare zi, şedinţe, VTC-uri. Pe comunicaţii tot timpul apare câte ceva, nu merge un telefon, pică o linie...". E la a doua misiune pe RSHQ, pe aceeaşi poziţie. Adaptarea, aşadar, nu i-a pus probleme. Cunoaşterea mediului şi felul în care se lucrează aici l-au atras pentru a doua oară în Afganistan. "Părerea fiecăruia contează, pentru că fiecare este specialist în ceva aici. Fiecare îşi vede de treaba lui, nu este încărcat cu job-uri adiţionale. Poţi să faci în plus, să vii cu idei, să ai iniţiativă, să schimbi una, alta. Îţi faci treaba, nu e nevoie să te verifice nimeni", spune el. În RSHQ se lucrează şapte zile din şapte, de la opt dimineaţa la opt seara. Pauze de masă sau de sport pot fi luate oricând. Nimeni nu este normat, dar de la toţi se aşteaptă să-şi facă treaba. Şi nu doar atât.

Operatorul FOS

De când a venit la comanda misiunii, în septembrie 2018, generalul american Austin Scott Miller, un fost operator de forţe pentru operaţii speciale, a impus mai multe schimbări şi în camp. A mai redus din activităţile de timp liber care păreau că nu se încadrează în peisajul de război şi a introdus mai multe activităţi cazone, cum ar fi poligonul de trageri cu armamentul individual sau pregătirea fizică, activitate la care participă şi el. De câteva ori, în săptămâna pe care am petrecut-o în bază, l-am întâlnit alergând la exterior, cu tot frigul şi zăpada care s-a pus din decembrie într-una în capitala afgană. L-am auzit ţinând un discurs motivaţional după o şedinţă de pregătire fizică şi deşi sunt pregătit să recunosc influenţa cuvintelor, sunt avizat, cum s-ar spune, trebuie să admit că exemplul unui general - care aleargă, face flotări, tracţiuni şi tot felul de alte activităţi fizice, cot la cot cu oameni cu 20, 30 de ani mai tineri decât el şi care după aceea îşi spune care este misiunea ta şi cum ar trebui să fie făcute lucrurile - este puternic şi nu are cum să te lase indiferent, oricât de flegmatic ai fi. Mai multe despre militarii din RSHQ şi viaţa de aici, în episodul de săptămâna viitoare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!