Poliţiştii de imigrări din Argeş au dat amenzi de peste 90.000 de lei

În cursul anului trecut, oamenii legii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş au asigurat managementul şederii în România pentru 2.475 de persoane, dintre care 1.357 din state terţe şi 1.118 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistaţi 40 de străini în situaţii ilegale şi emise 15 decizii de returnare. Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 203 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 90.000 de lei. "Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României au fost: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre. Astfel, în ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 32 invitaţii depuse pentru străini din India, Indonezia, Iordania, Irak, Liban, Libia şi Tunisia. De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de şedere şi au fost emise 893 de permise de pentru şedere temporară şi pe termen lung. Au fost eliberate 194 de certificate de înregistrare şi 12 cărţi de rezidenţă permanentă. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 617 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare, fiind emise 546 de avize de angajare/detaşare pentru lucrători permanenţi, detaşaţi şi înalt calificaţi. Pe linia combaterii şederii ilegale, în perioada de referinţă, au fost organizate acţiuni şi controale cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi 40 de străini în situaţii ilegale. Pentru sau pentru cei care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere au fost emise 15 decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligaţia de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României. De asemenea, pentru 5 persoane a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în ţară pentru perioade cuprinse între 3, respectiv 6 luni. Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 203 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 90 000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare şi O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în ţara noastră, cu modificările şi completările ulterioare", a transmis Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
