Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 8 august 2026 15:32

Pietonii sunt pericol public pe şosele!

Potrivit unui sondaj realizat recent printre şoferii din toată ţara, inclusiv din judeţul Argeş, 8 din 10 şoferi au declarat că au făcut manevre ca să evite un accident cu pietoni care traversează neregulamentar. Din aceeaşi categorie a manevrelor riscante, 32% au menţionat că au efec­tuat, cel puţin o dată de când au permis de conducere, o depăşire riscantă pe timp de ceaţă, arată un sondaj online la care au participat 10.233 de repondenţi, dintre care 9.803 de conducători auto. Conform Poliţiei Rutiere Argeş, anul trecut, în judeţul nostru au avut loc aproape 20 de evenimente rutiere care din păcate s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, dar şi cu răniţi. Comparativ cu 2018, numărul accidentelor pe trecerile de pietoni soldate cu morţi a fost mai mic în 2019. Poliţiştii îi sfătuiesc pe pietoni să fie foarte atenţi când traversează strada, iar pe şoferi să reducă viteza de fiecare dată în dreptul trecerilor de pietoni nesemaforizate, chiar dacă nu văd pe nimeni în dreptul trecerii. Sondajul a fost realizat în cadrul campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră "Iarna, la volan", desfăşurată pe întreaga durată a lunii decembrie 2019, de GENERALI România şi APPA - Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, şi a avut ca obiectiv să evalueze comportamentele din trafic ale şoferilor şi ale pietonilor, în special în sezonul rece, dar nu numai. În cadrul acestuia, 90% dintre şoferi au declarat că fac o verificare tehnică a maşinii înainte de începerea sezonului rece: 46% o verifică personal, în timp ce 44% o duc la un service auto. De asemenea, 59% dintre conducătorii auto care au participat la sondaj au declarat că reduc viteza în dreptul trecerilor de pietoni nesemaforizate de fiecare dată, chiar dacă nu văd pe nimeni în dreptul trecerii, iar 31% încetinesc atunci când văd persoane în apropierea trecerilor şi/ sau când trecerea de pietoni este mascată de maşini parcate. Totodată, 8% reduc viteza doar când văd persoane în dreptul trecerilor de pietoni, iar 2%, doar atunci când cineva se angajează în traversare. Aproape 60% dintre conducătorii auto au declarat că văd zilnic în trafic pietoni care traversează prin locuri nepermise, iar 31% văd astfel de nereguli foarte des - în fiecare săptămână. Mai mult, 8 din 10 şoferi au fost nevoiţi să facă manevre evazive ca să evite un accident cu pietoni care traversează prin locuri nepermise: 29%, o dată sau de două ori de când sunt şoferi, 38%, de mai multe ori de când sunt şoferi, iar 14%, de foarte multe ori. De asemenea, întrebaţi dacă li s-a întâmplat vreodată ca, în timpul mersului, să le "zboare" pe maşină zăpadă sau gheaţă de pe autovehiculul din faţa lor, care nu era curăţat complet de zăpadă, 77% dintre repondenţi au răspuns afirmativ: 53% au confirmat că au păţit acest lucru, însă nu le-a creat probleme în timpul mersului, 23% au avut probleme din cauza acestui lucru, dar au reuşit să nu facă accident, iar aproape 1% dintre ei (34 de persoane) au declarat că "da" şi, din această cauză, au fost implicaţi în accidente.
Pe de altă parte, 49% dintre cei peste 10.000 de repondenţi ai sondajului au declarat că, în calitate de pietoni, elemente precum fularul, gluga sau căciula le pot scădea foarte mult vizibilitatea atunci când se asigură la traversarea străzii, în timp ce 40% consideră că acestea le afectează vizibilitatea doar puţin. Un pieton din zece (11% din totalul repondenţilor) este de părere că acestea nu îi afectează deloc vizibilitatea. Patru din zece pietoni au recunoscut că sunt atenţi la ecranul telefonului mobil în timp ce merg pe stradă, 4% fac acest lucru foarte des, iar 34% ocazional. Întrebaţi cât de des se întâmplă ca, în calitate de pietoni, să nu li se acorde prioritate pe trecere, 12% dintre ei au declarat că păţesc acest lucru în fiecare zi, 28% dintre ei foarte des (în fiecare săptămână), 30% des (cel puţin o dată pe lună), în timp ce 22% păţesc acest lucru rar - o dată sau de două ori pe an. Sondajul s-a desfăşurat online, prin intermediul portalului treazlavolan.ro, în perioada 13-31 decembrie 2019. Conform Poliţiei Rutiere Argeş, în anul 2019, în judeţul Argeş s-au produs 19 accidente în apropierea trecerilor de pietoni. Acestea s-au soldat cu 2 morţi şi 17 răniţi. Cele mai multe evenimente rutiere s-au produs în mediul urban: 12 în Piteşti, 2 în Curtea de Argeş şi câte 1 în Mioveni, Topoloveni şi Câmpulung. Anul trecut, în mediul rural, la trecerile de pietoni s-au produs doar două accidente: unul pe DN 73, în localitatea Mărăcineni şi încă unul pe DN 7, în localitatea Morăreşti. În 2018 s-au produs 17 accidente pe trecerile de pietoni soldate cu 5 morţi şi 13 răniţi. Campania naţională de prevenţie şi siguranţă rutieră "Iarna, la volan!", ajunsă la a treia ediţie, s-a derulat pe întreaga perioadă a lunii decembrie. În acest an, alături de sfaturile dedicate şoferilor, campania s-a extins, incluzând şi recomandări de siguranţă dedicate pietonilor, în special în sezonul rece. Demersul are ca obiective creşterea nivelului de conştientizare a şoferilor români cu privire la riscurile pe care le implică şofatul pe timp de iarnă şi măsurile ce pot fi luate pentru a le reduce, dar şi de a atrage atenţia pietonilor asupra necesităţii de a traversa corect.
Indirect, efortul concentrat de comunicare ar urma să conducă, de asemenea, la o reducere a numărului de accidente înregistrate pe timp de iarnă. "Iarna, la volan" face parte din demersul mai amplu "FII TREAZ LA VOLAN!" - un proiect ce are rolul de a atrage atenţia şoferilor din România asupra măsurilor de prevenţie pe care trebuie să le ia pentru a rămâne în siguranţă la volan. Mai multe detalii sunt disponibile pe treazlavolan.ro/iarna şi pe Facebook/treazlavolan.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It