Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 8 august 2026 15:33

Incendii pe bandă rulantă în zona Curtea de Argeş!

Vineri seara, la ora 19.10, două echipaje cu două autospeciale de intervenţie şi un echipaj SMURD de prim-ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în municipiu, pe strada Valea Doamnei, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei care a suferit un atac de panică, aceasta refuzând ulterior transportul la spital. Incendiul a fost limitat, însă nu au mai putut salva bunurile din două camere ale locuinţei. În urma anchetei de la faţa locului, s-a stabilit că sursa focului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire.
De asemenea, în aceeaşi seară, la ora 22.39, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Punctul de Lucru Tigveni a intervenit în localitatea Ciofrângeni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un arbore (brad), care prezenta posibilitatea de propagare la livada din imediata apropiere. A ars bradul, sursa probabilă a incendiului fiind flacăra, iar împrejurarea în care acesta a izbucnit - focul deschis în spaţii deschise.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It