Schimbări la plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului

Limita maximă pentru indemnizaţia primită lunar de către părinţi pentru creşterea copilului va fi eliminată, astfel că aceştia vor putea primi indemnizaţii mai mari de 8.500 de lei, cât este limita maximă utilizată în prezent. Măsura este cuprinsă într-o propunere legislativă ce va ajunge în curând la votul decisiv al deputaţilor, având propunere de adoptare după ce a trecut deja de Senat. Măsura plafonării la valoarea de 8.500 de lei a indemnizaţiei de creştere a fost introdusă în a doua parte a anului 2017, având ca scop, potrivit guvernanţilor momentului, utilizarea eficentă a resurselor bugetare. Pe lângă eliminarea plafonării indemnizaţiei, proiectul prevede şi schimbarea modului în care se calculează valoarea acesteia. Mai exact, după intrarea în vigoare a măsurilor cuprinse de acest proiect, cuantumul minim al indemnizaţiei nu va mai fi determinat de valoarea indicatorului de referinţă, ci în funcţie de salariul minim brut pe ţară. În prezent, O.U.G. nr. 111/2010 stabileşte că valoarea indemnizaţiei "este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Cuantumul minim lunar nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei". Propunerea apare în contextul în care valoarea ISR a rămas neschimbată din 2010, în timp ce, în aceeaşi perioadă, valoarea salariului minim brut a crescut de mai multe ori. Astfel, odată cu creşterea valorii minime a indemnizaţiei de creştere şi eliminarea plafonului maxim al acesteia, iniţiatorii se aşteaptă ca natalitatea să crească, deoarece aceste măsuri vor încuraja şi femeile de carieră să facă cel puţin un copil. Proiectul de lege va intra în vigoare doar dacă acesta va fi adoptat şi de Camera Deputaţilor şi apoi promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
