Primul program dedicat siguranţei copiilor şi tinerilor

Statisticile venite de la Uniunea Europeană despre România arată că: ţara noastră se află pe primul loc la numărul bicicliştilor morţi în accidente rutiere; este pe primul loc în UE la numărul de pietoni ucişi în accidente; 80% dintre români nu ştiu să acorde prim-ajutor; România se află pe primul loc la numărul deceselor rezultate în urma accidentelor rutiere şi ocupă locul 3 în Europa la fenomenul bullying-ului. Pornind de la o reală necesitate în rândul şcolarilor şi liceenilor, Asociaţia EDIT (Educaţie, Dezvoltare şi Implicarea Tineretului) a iniţiat primul Program Naţional de Educaţie pentru Siguranţă (PNES), în parteneriat cu Poliţia Română, prin Direcţia Rutieră şi Institutul pentru Combaterea şi Prevenirea Criminalităţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi I.G.S.U. Pe baza experienţei acumulate prin proiectul "Ora de Educaţie Rutieră" din Bucureşti, prin care s-a ajuns la 80.000 de elevi, implicit la aproximativ 180 de şcoli şi licee, dar şi la peste 40.000 de preşcolari din toată ţara, PNES a fost gândit pe o perioadă de 3 ani şi are scopul de a dezvolta proiecte şi modele de bune practici în domenii ce ţin de siguranţa copiilor şi a tinerilor.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, au declarat următoarele: "PNES este un exemplu de bună practică a parteneriatului public-privat în care organizaţii de stat şi din societatea civilă îşi pun laolaltă resursele şi expertiza pentru a pregăti elevii şi studenţii pentru un viitor normal, în care vor fi capabili să reacţioneze adecvat, pentru a fi în siguranţă, atât ei cât şi cei din comunitatea lor". I.G.P.R., prin directorul Direcţiei Rutiere, chestor de poliţie Florentin Brăcea, a completat: "Un factor determinant în reducerea numărului de accidente rutiere cu implicarea copiilor îl reprezintă conştientizarea de către aceştia a importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie. Astfel, apreciem şi ne bucură proiectul iniţiat de Asociaţia E.D.I.T. şi ne dorim ca activităţile educative să se organizeze în cât mai multe unităţi de învăţământ din România". IGSU, prin inspectorul general al instituţiei, general de brigadă Dan-Paul Iamandi, a conchis: "Dezvoltarea culturii preventive în rândul tinerei generaţii reprezintă unul dintre dezideratele noastre prioritare, atât de necesare consolidării gradului de rezilienţă la nivelul societăţii, în ansamblu. Salut iniţiativa extinderii acestui proiect la nivel naţional şi echipa tinerilor implicaţi <<din spatele lui>> şi sunt convins că împreună vom reuşi să atingem standardul de siguranţă pe care ni l-am propus". Mesajele celor care doresc să se implice şi să-şi aducă aportul în societatea în care trăiesc, de la voluntari, ONG-uri şi până la firme, pot fi trimise pe e-mail-ul: contact@asociatia-edit.ro sau pe paginile de social media.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
