Programe de screening pentru trei tipuri de cancer şi hepatitele B şi C

Au fost lansate patru apeluri de proiecte pentru programe de screening privind cancerul mamar, de col uterin şi de colon, precum şi hepatitele B şi C. Anunţul a fost făcut de viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Sănătăţii, Victor Costache şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş. "Nu mai puţin de 103 milioane de euro, din fonduri europene, sunt lansaţi pentru a fi folosiţi într-un program de screening cu peste 1 milion de beneficiari", a declarat vicepremierul Raluca Turcan. Este vorba despre 21 de milioane de euro pentru cancerul la sân, 25 de milioane pentru cel colorectal, 25 de milioane pentru hepatite şi 47 de milioane pentru cancerul de col uterin. O noutate este faptul că persoanele înscrise nu trebuie să fie, obligatoriu, asigurate. Fondurile vor fi alocate pentru analize medicale şi pentru screening propriu-zis. "Aceste programe de screening sunt piesele unui puzzle mai mare a cărui soluţie am găsit-o", a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, referindu-se la un masterplan privind cancerul. Potrivit estimărilor, primii pacienţi vor putea beneficia de acest program în al doilea semestru al anului viitor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
