Proxenet din Curtea de Argeş, "săltat" de poliţişti!

Oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi au reţinut un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din urbea Basarabilor. Acesta este bănuit că, începând cu luna aprilie a.c., până în prezent, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către o minoră în vârstă de 16 ani, prin promisiuni, oferirea de protecţie şi racolarea de clienţi. Totodată, pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că acesta ar fi încercat să determine şi alte femei, majore, să practice prostituţia. Pentru administrarea probatoriului, la locuinţa acestuia a fost efectuată o percheziţie domiciliară. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca după administrarea probatoriului, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
