Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 8 august 2026 09:29

Au luat credite de milioane cu acte false!

Vineri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, coordonaţi de procurori DIICOT - Structura Centrală, au desfăşurat 35 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Teleorman şi Prahova. La acţiune au participat şi ofiţeri de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti. Mai multe persoane din Argeş, Bucureşti, Ilfov, Prahova, Mureş, Neamţ, Constanţa, Giurgiu şi Ialomiţa au fost ridicate de acasă şi duse la audieri în baza unor mandate de aducere eliberate de instanţă. Operaţiunea a vizat destructurarea unei grupări infracţionale ai cărei membri sunt bănuiţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals. Din investigaţii a rezultat că membrii grupării, 9 la număr, ar fi accesat credite de la bănci sau instituţii financiare nebancare cu documente false. Astfel, în perioada iulie 2018-august 2019, aceştia au facilitat obţinerea, în mod fraudulos, de produse de creditare de către persoane fizice care pretindeau, în mod mincinos, că sunt angajate şi obţin venituri din care să poată plăti ratele. În realitate, împricinaţii fie nu erau angajaţi, fie aveau contracte de muncă active, însă salariile erau mici şi nu ar fi acoperit sumele necesare rambursării. Cei mai mulţi dintre solicitanţi erau persoane cu studii medii şi situaţie materială precară, unii fiind cunoscuţi cu antecedente penale, iar membrii grupării infracţionale care au facilitat obţinerea creditelor încasau un comision variabil în funcţie de suma acordată. Şi ca să fie siguri că nu sunt traşi pe sfoară, îi însoţeau pe solicitanţi la bănci sau IFN-uri! În situaţia în care condiţiile interne ale unităţii creditoare impuneau verificarea telefonică a datelor înscrise în cererile de acordare a finanţării, ofiţerii de credite au apelat la numerele de telefon indicate de către solicitant. Numai că acestea erau ale membrilor grupului infracţional, care confirmau (în fals) calitatea de angajat şi veniturile realizate de cei care depuneau dosarele de creditare. Procedând astfel, cei în cauză au creat un prejudiciu estimat la 3.740.000 lei. În urma percheziţiilor au fost ridicate înscrisuri, medii de stocare şi telefoane mobile, iar după audieri şi administrarea probatoriului, 3 persoane au fost reţinute şi încarcerate, iar pentru alte 9 s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It