Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 8 august 2026 08:41

Au sosit primele vaccinuri antigripale pentru pacienţii din Argeş!

Peste 15.300 de vaccinuri antigripale au fost repartizate în Argeş, aceasta fiind a doua tranşă după cea destinată personalului medical. Dozele au fost repartizate către unităţile de asistenţă medico-socială din judeţ şi cabinetelor medicilor de familie. În judeţul Argeş, necesarul de vaccin antigripal este de 64.753 de doze pentru imunizarea argeşenilor cu risc ridicat de îmbolnăvire: vârstnicii de peste 65 de ani, persoane cu boli cronice (în special respiratorii, cardiovasculare şi metabolice), copii şi bătrâni instituţionalizaţi, gravide şi personalul medical. Din acest necesar, Ministerul Sănătăţii a repartizat în septembrie către unităţile sanitare din judeţ o primă tranşă, de 1.530 de fiole, pentru vaccinarea personalului medical din unităţile sanitare. Vestea bună este că, pentru prima dată, vaccinul antigripal nu vizează o singură tulpină de virus, ci patru, fiind tetravalent. Vestea mai puţin bună este că, potrivit unor medici de la Institutul "Matei Balş", varianta de vaccin achiziţionată de Ministerul Sănătăţii prin licitaţie şi distribuită gratuit prin medicii de familie nu ar fi recomandată copiilor sub 3 ani, detaliu prevăzut, se pare, în prospect. Asta înseamnă că micuţii sub această vârstă nu vor putea fi imunizaţi gratuit, alte variante de vaccin care nu prezintă contraindicaţii pentru ei fiind disponibile doar în farmacii. În sezonul trecut, la nivelul judeţului Argeş au fost înregistrate 144 de cazuri de gripă şi 5 decese în rândul persoanelor nevaccinate. Specialiştii DSP Argeş reamintesc populaţiei că "vaccinarea antigripală este metoda cea mai eficientă de prevenire a îmbolnăvirilor". Pentru sezonul 2019-2020, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1,5 milioane de doze de vaccin gripal, cu 200.000 mai multe faţă de anul trecut pentru imunizarea unui număr mai mare de persoane din categoriile de risc. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It