Editorial LA ŢINTĂ - Incertitudini

Cam aşa am putea caracteriza perioada în care trăim. Argumentarea unei asemenea opinii nu este greu de găsit. În orice domeniu de activitate am căuta, am constata că predictibilitatea nu se traduce în practica de zi cu zi a românului. Iată, de pildă, a picat Guvernul Dăncilă în urma unei moţiuni de cenzură. Că a fost meritul fostei opoziţii, că acesta aparţine frondei din PSD, care "a trântit" al treilea Cabinet din actuala legislatură, nici nu mai contează. Cert este faptul că preşedintele Klaus Iohannis - după consultările cu partidele, mai puţin cu cel social-democrat, ai căror reprezentanţi nu s-au prezentat la Cotroceni - l-a nominalizat pe liderul liberal Ludovic Orban ca să formeze, în sfârşit, "guvernul său". Foarte adevărat, în acest prim mandat a mai avut unul, cel al lui Cioloş, dar pe acela preferă să-l uite. Ca şi cei mai mulţi dintre noi, de altfel... De la acest punct încep incertitudinile generate de dificultatea împărţirii ministerelor între acoliţii pe care i-a unit doar nevoia de a scăpa de Dăncilă şi ai ei. Liberalii sunt singurii care declară sus şi tare că vor să-şi asume responsabilitatea gestionării "grelei moşteniri" pesediste. Ceilalţi fie fac mofturi, fie preferă să-şi frângă liberalii gâtlejurile. Nu de alta, dar vine iarna cu sumedenia ei de probleme şi este de aşteptat ca nemulţumirile cetăţenilor să le erodeze popularitatea de care se bucură în prezent. Şi-apoi, e mult mai comod să stai pe margine, să te laşi curtat şi, când ţi se dă bine, să le dai "la gioale" celor aflaţi la butoane. Alţii vor musai şi neapărat alegeri anticipate. Şi de aceea nu este clar cine va sprijini Cabinetul Orban la votul de învestire în Parlamentul României. Greu de spus cine va juca rolul de Don Quijote în această dramoletă dâmboviţeană. Eu mă tem că până la urmă o vor "fura" tot poporenii de rând. Dintre care unii - ceva mai teribilişti sau inconştienţi - îşi permit să facă haz de necaz. Şi se dau mari, ca să ia ochii amicilor, la "una mică", făcând politică la nivelul lor: concluzionează emfatic-apocaliptic că pleacă "ciuma roşie", vine "febra galbenă" şi în aşteptare stau la pândă "tifosul albastru", "holera verde", "SIDA portocalie" şi cine mai ştie ce "ciumă bubonică neagră", simbolizând corupţia pe cale de generalizare. Care - cică! - ar fi infestat toate straturile societăţii. Exceptând ce trebuie exceptat, adică pe "ai noştri"... Bineînţeles că nu lipsesc nici cei dispuşi să le dea cu tifla zvonacilor, argumentând că de-a lungul istoriei noastre milenare, am ştiut să facem casă bună cu toate relele, dar n-am pierit. Ne-am priceput mai bine decât alţii să ne facem frate cu dracu' pân-am trecut puntea, chiar dac-am mai plecat capetele sau am pupat mâna pe care n-o puteam tăia... Asta până când ni s-a dat bine! Aşa că oricât de îndrăcit ar fi cadrilul politic cu rotirea guvernelor, "mahării" se duc spre cărţile de istorie sau prin locuri despre care n-ar trebui să pomenim. Soarta noastră este să rămânem mereu aici, gata să probăm pe alţii calendarul lui Dumnezeu!
În asemenea împrejurări, tare mă tem că alegerile prezidenţiale încep să cadă în derizoriu. Potenţialii alegători sunt mai interesaţi de programul viitorului guvern decât de selectarea reprezentantului ţării pe plan extern. Nu de alta, dar cei mai mulţi dintre noi - ne place sau nu - au mentalitate de ciubucari. Şi aşteaptă pomană de la fiecare nou guvern, şi nu de la unul care nu le poate decât promite eventual luna de pe cer. Liberalii care dau semne că intenţionează să-i trimită la muncă se pot bucura doar de simpatia celor care gândesc ca ei. Dar mă tem că aceia sunt o minoritate cu pretenţii elitiste, care nici nu se prea înghesuie să se calce pe bombeuri cu "prostimea" la vot. Însă dacă-i vor dezamăgi pe ceilalţi, vor fi taxaţi foarte dur, căci puturoşii sunt mai mulţi decât cei dispuşi să se înhame la muncă. Şi-atunci ce se va mai alege din bunele intenţii anunţate cât timp au fost în opoziţie?... Greu de spus dacă-şi vor permite riscul de a funcţiona ca un guvern minoritar de sacrificiu, supus şantajelor permanente ale foştilor aliaţi contra PSD, punându-şi sub semnul incertitudinii viitorul doar ca să-i facă pe plac preşedintelui Iohannis. De pe margine, eu vă spun fără reţineri că nu mi-aş dori să fiu în pielea lui Ludovic Orban, deşi am şi eu dilemele mele, ce ţin de căutarea răului cel mai mic la alegerile de luna viitoare!...
Mediul de afaceri este şi el destul de bulversat. Taxele împovărătoare puse pe muncă şi nu numai de către toate guvernele, la care se adaugă lipsa de predictibilitate, bătucesc drumul spre falimentul multora. Orbirea componenţilor cabinetelor ministeriale care s-au succedat ameţitor pe la Palatul Victoria şi care au avut ca strategie comună exploatarea la sânge a celor ce muncesc în sectorul productiv sau în servicii poate face ţara de neguvernat. Nu de alta, dar ei alimentează bugetele din care se plătesc salariile şi pensiile bugetarilor, care-i fac să turbeze de invidie pe lucrătorii de rând din domeniul privat. Şi-atunci, cum să mai vorbim despre o ipotetică pace socială când românii au ajuns să se urască între ei?... Lipsurile i-au înrăit şi comparaţiile cu privilegiaţii sorţii i-au adus la limita suportabilităţii. Pentru un om cu salariul minim pe economie este scandalos ca unul mai iubit de soartă să aibă leafă sau pensie de sute, dacă nu de mii de ori mai mare decât el. Şi la un caz de ceva, se poate explica uşor de ce poate să-şi dea frâu liber pornirilor animalice de a-i trozni la mir fără să alegere pe cei pe care-i priveşte chiorâş. S-ar zice că guvernanţii noştri de ieri şi de azi uită adevărul simplu că ura pe care au iscat-o este total neproductivă şi se poate întoarce în orice moment ca un bumerang împotriva lor!
Dacă vrem să schimbăm peisajul şi să ne retragem în lumea sportului, considerând că unii fac pe politicienii aşa cum au făcut-o alţii, ca sportivi, vom găsi destule similitudini între aceste lumi aparent diferite. Spre exemplu, în ultimele luni de zile, ori de câte ori intră pe teren vreuna dintre jucătoarele noastre de tenis, eu nu ştiu dacă nu-şi va da cu stângu-n dreptul, pierzând meciul după ce a condus în decisiv cu 5-1. Aşa că mă felicit pentru că nu sunt pasionat de jocuri de noroc! Iată, am avut săptămâna asta un meci decisiv al României împotriva Norvegiei, pe care trebuia neapărat să-l câştigăm, chiar dacă UEFA ne interzisese prezenţa spectatorilor în tribune. Şi asta pentru că unii se manifestaseră necivilizat, ca să nu spun huliganic, de mai multe ori. Ni s-a permis, totuşi, să-i înlocuim cu copii mai mici de 14 ani. Care s-au comportat exemplar, spre lauda lor, a părinţilor şi profesorilor care i-au educat şi poate chiar i-au monitorizat la acel meci. Am rămas însă siderat când l-am auzit pe antrenorul oaspeţilor anunţându-şi decizia de a retrage echipa de pe teren dacă va auzi lozinci rasiste. Bomboana de pe coliva comportamentului nepotrivit a pus-o când a condamnat UEFA că a permis accesul copiilor pe stadion. Iar glazura au asigurat-o jurnaliştii din nordul Europei, care au scris apoi că strigătele tribale, de junglă şi vacarmul din galeria noastră i-au deranjat pe jucătorii şi pe puţinii lor spectatori !?!... Auzind aşa inepţii, m-am liniştit: nu sunt nici alţii mai de Doamne-ajută decât noi, oricât s-ar da ei de os divin. Oricum, copiii noştri nu-şi trăgeau rădăcinile de prin junglele Africii, iar dacă vorbim despre chestii tribale, a fost o bucurie să descopăr că urmaşii vikingilor lui Thor au fost speriaţi de progenitura dacică a lui Zamolxes! Şi de aici, alte incertitudini, aşa că nu voi mai continua, ca să nu le fac unora mai sensibili şi mai mult sânge rău. "Şi-aşa-i bine, şi-aşa-i bine, cum o dai, ca dracu' vine!" - sună un truism din înţelepciunea populară pe care-l probăm în viaţa de zi cu zi mai des decât ne-am dori...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It