Fără vize pentru polonezi în SUA! Românii mai au de aşteptat...

Preşedintele american Donald Trump a declarat recent presei că şi-a dat oficial acordul pentru intrarea Poloniei în Programul Visa Waiver al SUA, relatează Reuters şi DPA. Luna trecută, Trump a anunţat că va acorda Poloniei acces la Programul Visa Waiver al Departamentului de Stat, care le permite cetăţenilor din ţările participante să călătorească în SUA în scopuri turistice sau de afaceri până la 90 de zile fără viză. "Sunt foarte încântată că, în curând, cetăţenii polonezi vor putea să călătorească în SUA pentru turism şi afaceri fără vize!", a postat pe Twitter ambasadorul SUA în Polonia, Georgette Mosbacher, la scurt timp după ce decizia a fost anunţată. "Este un pas important în continuarea dezvoltării legăturilor economice, de securitate, culturale şi de la om la om între naţiunile noastre", scrie Casa Albă într-un comunicat. Decizia trebuie însă să fie aprobată de Departamentul Securităţii Interne, potrivit Casei Albe. Polonia încearcă de mult timp să intre în Programul Visa Waiver. Circa 10 milioane de polonezi trăiesc în SUA, reprezentând una dintre cele mai importante minorităţi etnice din această ţară, notează Reuters. În cadrul declaraţiei comune adoptată de preşedinţii Trump şi Iohannis în cadrul vizitei pe care acesta din urmă a făcut-o la Washington în luna august, referirea privind ridicarea vizelor pentru români nu conţinea un termen precis la care aceasta va avea loc...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
