Bătrân de 76 de ani, accidentat mortal pe DN 7C!

Chiar dacă traversarea străzii prin locuri nepermise este sancţionată prin lege, oamenii se avântă inconştienţi în mijlocul şoselelor, punând în pericol integritatea corporală sau vieţile lor şi ale celorlalţi participanţi la trafic. Acest gest de a sfida regulile de circulaţie poate fi, pentru unii, ultimul act de existenţă prin această lume... Cu puţin timp în urmă, viaţa unui bărbat în vârstă de 76 de ani, din Băiculeşti, a fost curmată de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiu, care circula pe DN 7C, îndreptându-se din direcţia Curtea de Argeş către Piteşti. Accidentul mortal s-a produs în zona Merişani, fiindcă victima a traversat neregulamentar, prin loc nepermis. Politiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş au efectuat cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul nefericit, iar şoferul s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It