Femeie rănită în accident de motocicletă

În urmă cu doar câteva minute, pe strada Victoriei din Curtea de Argeş s-a produs un accident în care a fost implicată o motocicletă, soldat cu o victimă. Femeia rănită are 39 de ani şi era pasageră pe motorul condus de către un bărbat. Aceştia rulau pe DN 7C alături de mai mulţi motociclişti. Din primele date, se pare că bărbatul a pierdut controlul motorului din cauza carosabilului umed şi a ieşit în decor. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care a transportat femeia la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. "Un motociclist în vârstă de 35 de ani, cetăţean leton, care se deplasa pe strada Victoriei, sensul de mers Piteşti spre Valea Iaşului, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat, pătrunzând pe contrasens şi ieşind în afara părţii carosabile, spre stânga direcţiei de mers. Pasagera de pe motocicletă, femeie în vârstă de 39 de ani, de aceeaşi cetăţenie, a suferit leziuni la mâna stângă, diagnostic preliminar contuzie, fiind transportată la cea mai apropiată unitate medicală, pentru investigaţii", au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
