Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 8 august 2026 07:19

Amenzi în valoare totală de 33.000 de lei pentru furt de lemne

Poliţiştii argeşeni au acţionat din nou pe raza de competenţă pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu care au depistat 10 bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 64 de ani, care au tăiat sau transportat material lemnos pe drumurile publice cu autoutilitare sau atelaje, fără documente legale. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 33.000 de lei. Totodată, a fost confiscată cantitatea de aproximativ 11 mc de material lemnos de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente. Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 10.000 de lei. De asemenea, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, pot fi confiscate şi mijlocul de transport şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It