Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, în lista unităţilor din programul naţional de tromboliză

Săptămâna trecută, un pacient în vârstă de 46 ani a fost adus la Spitalul Judeţean Argeş unde a fost diagnosticat cu AVC, DZ şi HTA. Viaţa bărbatului a fost salvată prin aplicarea procedurilor noului program naţional de tromboliză, în care a fost inclus şi SJU la începutul acestui an. Pentru salvarea vieţii pacientului, intervenţia trebuie să aibă loc în maximum 3 ore de la debutul simptomelor. Întreaga procedură se efectuează în Unitatea de Primiri Urgenţe de către o echipă formată din mai mulţi specialişti. Până acum, acest program naţional se aplica doar în marile centre universitare. În prima lună a anului 2019 s-a încheiat evaluarea unui număr de 38 spitale judeţene din întreaga ţară, în vederea extinderii listei unităţilor ce vor putea derula programul acţiunii prioritare în tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut, printre acestea regăsindu-se şi Spitalul Judeţean Argeş. Prin aceste măsuri se doreşte standardizarea şi uniformizarea practicii clinice la nivel naţional, pentru ca toţi pacienţii care suferă un accident vasculat cerebral să beneficieze de şanse egale, indiferent de judeţul în care se află. Prin aceste măsuri, dar şi prin educarea publicului pentru a recunoaşte rapid semnele unui AVC, cât şi antrenarea echipajelor de intervenţie pentru gestionarea eficientă a pacientului cu AVC în fereastra de tromboliză, Ministerul Sănătăţii preconizează ca rata pacienţilor care vor beneficia de tratament intervenţional să crească!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
