Fruntaş Oana Ispas: "Mi-am dorit să reprezint femeile din armată şi să arăt că se poate!"

Câştigătoarea Competiţiei "Subofiţerul/Soldatul" anului, etapa pe Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa", categoria "Soldatul anului 2019", este frt. Oana Ispas, din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada". Cu specializare în comunicaţii şi informatică, şi-a început cariera militară în decembrie 2016 şi a fost încadrată iniţial la Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele". A fost visul ei din copilărie să fie militar: "Mi-am dorit să reprezint femeile din armată şi să arăt că se poate!" - este ceea ce a motivat-o pe Oana să acceadă în sistemul militar. Din martie 2017, Oana face parte din Batalionul 33 Vânători de Munte "Posada".
Căsătorită tot cu un militar şi mamă a doi copii, Oana a fost hotărâtă în ceea ce priveşte evoluţia în carieră şi şi-a trasat clar obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească. Astfel şi-a exprimat de la început dorinţa de a participa la o misiune în teatrele de operaţiuni, ceea ce s-a şi întâmplat, în anul 2018, când a participat ca pistolar în Afganistan, cu Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor": "Am făcut tot posibilul pentru a mă pregăti şi a fi selecţionată în cadrul Batalionului 30 Protecţia Forţei <<Vulturii Carpaţilor>>. Acolo am cunoscut nişte oameni deosebiţi şi prima misiune a fost unul dintre obiectivele mele din cariera militară. Am lucrat foarte bine cu ceilalţi colegi, îi cunoşteam pe mulţi dintre ei, deoarece făceau parte din batalionul la care am fost încadrată în 2016, ştiau că nu mă voi da înapoi de la nimic, şi astfel am avut susţinerea lor", a spus frt. Oana Ispas.
Ambiţia şi cunoştinţele militare au condus-o pe Oana să participe la Competiţia "Subofiţerul/Soldatul anului", etapa pe brigadă, categoria "Soldatul anului 2019", pe care a şi câştigat-o: "A fost ceva nou, dar ştiam în ce constă. M-am pregătit din timp, aşa că nu am întâmpinat probleme la niciuna dintre probe. Proba de flotări a fost mai solicitantă pentru mine, dar nu consider că a fost una grea. Nici acum nu îmi vine să cred că am câştigat! Mi-am dorit foarte mult să iau locul 1 şi pentru toţi colegii mei din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte <<Posada>>, care m-au sprijinit şi s-au implicat pe timpul pregătirii mele pentru competiţie. Pentru ei am luptat!", a mai declarat frt. Oana Ispas.
Voluntar la INVICTUS, Oana a participat şi la "Ştafeta Veteranilor" din ultimii 2 ani, şi la organizarea Duatlonului Regal din Curtea de Argeş. În continuare se pregăteşte intens alături de colegii ei pentru competiţiile care vin în sprijinul luptătorilor răniţi, astfel încât aceştia să participe la "Invictus Games". Frt. Oana Ispas doreşte să transmită şi un mesaj pentru femeile care doresc să urmeze cariera militară: "E o meserie de viitor, frumoasă, dar dacă doriţi să intraţi, trebuie să vă doriţi cu adevărat!"
Următorul obiectiv pentru Oana este să fie admisă la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică. Şi noi îi dorim succes la admitere şi în cariera militară: "De îndată ce voi fi admisă la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică, mă voi înscrie la facultate. Peste 4-5 ani mă văd ofiţer. Această cale mi-aş dori să o urmez, dar voi ţine cont şi de familie, să fim împreună", a încheiat frt. Oana Ispas.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
