Apel către populaţie pentru prevenirea incendiilor de pădure

Având în vedere fenomenele meteorologice specifice sezonului estival, caracterizate prin temperaturi ridicate şi apariţia secetei care conduce la uscarea vegetaţiei ierboase, sunt create premisele producerii şi extinderii incendiilor de pădure. În această perioadă, proprietarii de terenuri limitrofe cu pădurile, obişnuiesc să-şi igienizeze zonele agricole prin incendierea miriştilor, dar se constată şi o intensificare a turismului şi a drumeţiilor în natură, crescând astfel riscurile producerii unor incendii, care se pot extinde rapid şi la păduri. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva intensifică acţiunile specifice prin aplicarea de măsuri cu rolul de a preveni declanşarea incendiilor în suprafeţele cu pădure, dar şi de intervenţie în cazul izbucnirii unui incendiu de pădure. Romsilva colaborează permanent cu Inspectoratul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi cu Garda Naţională de Mediu, autorităţi care au responsabilităţi în aplicarea prevederilor legale de prevenire şi de stingere a incendiilor.
Din analizele efectuate de specialiştii Romsilva reiese că, în ultimii cinci ani, cele mai multe incendii de pădure au fost provocate de focul lăsat nesupravegheat în terenurile agricole, păşuni, fâneţe şi mirişti situate lângă păduri. Astfel, începând cu anul 2014 şi până în prezent s-au înregistrat 1.234 incendii în pădurile administrate de Romsilva, iar din acestea, 956 au fost provocate de focul lăsat nesupravegheat, 24 au fost declanşate de factori naturali, precum fulgerele, iar 4 incendii au fost provocate intenţionat. Aceste incendii au cuprins peste 6.930 ha pădure, din care cea mai mare suprafaţă a acestora, respectiv 6.150 ha pădure, a fost afectată litiera (aşa-numitele incendii de literă). Suprafeţele afectate în anii trecuţi de incendii de pădure s-au refăcut în totalitate prin munca silvicultorilor.
"Pentru siguranţa pădurii, care este a noastră, a tuturor, rugăm proprietarii terenurilor agricole limitrofe fondului forestier şi turiştii care aleg să petreacă timpul liber în natură să ia măsuri preventive, să nu lase focul nesupravegheat şi să urmeze toate instrucţiunile specialiştilor pentru a evita declanşarea incendiilor de pădure. Putem preveni un incendiu dacă suntem responsabili şi dacă ne asigurăm că, la plecare, locul rămâne curat şi focul este stins complet", a declarat Gheorghe Mihăilescu, director general Romsilva. Aceasta administrează 3,14 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului şi asigură servicii silvice altor proprietari pentru aproximativ 1,10 milioane hectare de fond forestier proprietate privată.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
