Pieton accidentat la Băiculeşti

Zilele trecute, Lavinia Nicoleta D., în vârstă de 23 ani, din comuna Corbu, se afla la volanul unui autoturism Volkswagen pe DN 7C, circulând dinspre Piteşti spre Curtea de Argeş. La un moment dat, Nicolae Z., în vârstă de 73 ani, din comuna Băiculeşti, încerca să traverseze strada neluminată, folosind o lanternă. Omul traversa neregulamentar. A fost observat de un şofer care l-a evitat, însă tânăra nu l-a mai putut ocoli şi l-a acroşat. Bărbatul a suferit o fractură la piciorul stâng. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, care a transportat victima la Spitalul Municipal Curtea de Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
