Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 5 august 2026 18:36

Turistă accidentată pe Valea lui Stan

O femeie în vârstă de 35 ani a solicitat joi după-amiază sprijinul salvamontiştilor după ce a alunecat şi s-a rănit, suferind o fractură de tibie şi peroneu. Turista se afla pe Valea lui Stan şi făcea parte dintr-un grup de 20 persoane. Accidentul s-a întâmplat între pasarelă şi canionul superior, în cea mai tehnică porţiune a zonei. Pentru că locul în care se aflau turiştii era foarte greu accesibil, acolo s-au deplasat atât jandarmi montani, cât şi salvamontişti. Operaţiunea a fost dificilă şi a durat câteva ore. Evacuarea s-a făcut doar prin tiroliene succesive, femeia fiind cărată pe targă de către salvatori. Într-un final, aceasta a fost preluată de către un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It