Pedofilii, violatorii şi proxeneţii vor fi înscrişi într-un registru naţional

Proiectul de lege privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, care a fost adoptat de Parlament, a fost promulgat de preşedintele ţării. Pentru a se putea aplica, acest proiect de act normativ mai are nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial. Toate faptele penale de natură sexuală, indiferent de gravitatea lor, se vor înscrie într-un registru dedicat, organizat de Ministerul Afacerilor Interne şi administrat de unităţile Poliţiei. Este vorba despre fapte precum trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerşetoriei, prostituţie infantilă, agresiune sexuală, viol, hărţuire sexuală, pornografie infantilă, incest şi altele. Registrul va conţine datele personale ale autorilor faptelor menţionate mai sus: codul numeric personal, numele, prenumele, prenumele părinţilor, data şi locul naşterii, numele purtate anterior, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, sexul, cetăţenia şi altele. Registrul nu va fi unul public, adică persoanele fizice nu vor avea acces la datele înregistrate în acesta, ci doar angajaţii M.A.I. şi va reprezenta o bază de date separată de cazierul judiciar.
Potrivit proiectului, persoanele înscrise în registru vor avea obligaţia de a se prezenta la cel mult 3 luni la Poliţie, pentru a le comunica oamenilor legii informaţii legate de activitatea pe care o desfăşoară, mijloacele de existenţă sau copiii, bătrânii ori persoanele cu dizabilităţi cu care locuiesc sau cu care intră în contact în mod repetat şi adresa unde locuiesc. De asemenea, acestea vor avea obligaţia de a anunţa Poliţia înainte de efectuarea unor deplasări în afara localităţii de domiciliu mai lungi de 15 zile şi vor fi vizitate trimestrial de agenţi de Poliţie. Totodată, angajatorii din domeniul Sănătăţii, Educaţiei, Protecţiei sau Asistenţei Sociale vor fi obligaţi să solicite persoanelor numite într-un post sau care fac voluntariat un certificat de integritate, emis după efectuarea verificării datelor personale înregistrate în registru.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
