Trafic ilegal de tutun

Aproape 200 kg de tutun, peste 11.000 euro şi 12.000 lei au confiscat poliţiştii argeşeni, într-un dosar penal privind săvârşirea de infracţiuni economice. Trei persoane, cu vârste cuprinse între 49 şi 51 ani, au fost reţinute. Potrivit anchetatorilor, suspecţii sunt Răzvan S. (49 ani), Carmen B. (51 ani) - ambii din Piteşti şi Dan D. (51 ani), din Ciomăgeşti. Din cercetările poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş a reieşit că doi bărbaţi şi o femeie, începând cu luna aprilie a.c., ar fi achiziţionat tutun vrac, pe care l-ar fi prelucrat clandestin prin mărunţire şi producerea de ţigări, cu ajutorul unor instalaţii artizanale, pe care ulterior le-ar fi valorificat prin intermediul platformelor de comerţ online. Oamenii legii au efectuat 5 percheziţii domiciliare la locuinţele lor şi în alte locaţii prin intermediul cărora cei în cauză efectuau trimiterile. Astfel, au fost descoperite aproximativ 120 kg tutun vrac, 55 kg tutun mărunţit, dispozitive artizanale de mărunţire şi injectare a tutunului, peste 10.000 tuburi goale (ţigarete cu filtru, fără tutun), precum şi 11.400 euro şi 12.700 lei. Prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ 380.000 lei. Persoanele în cauză au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, în dosarul penal de producere, deţinere şi comercializare de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
