Criză de ser antiviperin în spitalele din România, în plin sezon turistic!

În unităţile spitaliceşti din ţara noastră nu există fiole de ser antiviperin care să fie în termenul de valabilitate! Ultimul lot livrat spitalelor a expirat pe 31 mai, iar de atunci, deşi au fost trimise comenzi, acestea nu au fost onorate. Unde mai sunt pe stoc, există doar produse expirate. Directorul general UNIFARM, Adrian Ionel, a precizat că au fost comandate 300 doze de ser antiviperin, iar un set este disponibil pentru situaţiile de urgenţă, ajungând deja în ţară. "Am comandat producătorului Sanofi 300 doze, am primit pentru situaţiile de urgentă un set în acest moment, deci toată lumea este în afara oricărui pericol", a spus directorul general UNIFARM. Potrivit aceleiaşi surse, din setul existent, alocat situaţiilor urgente, poate fi trimis oricând ser spre spitalele din ţară în cazul în care acestea au nevoie. "O altă tranşă urmează să sosească săptămâna viitoare. În acest moment, noi putem trimite pe aviz în orice spital din ţară acest produs, în orice caz, urgent şi ajunge în maximum 4 ore", a adăugat Adrian Ionel. Directorul general UNIFARM a concluzionat spunând că au existat două situaţii critice care au fost soluţionate, fiind trimise în unităţile medicale în cauză doze de ser antiviperin din rezerva ajunsă pentru situaţiile de urgenţă. "Unele dintre spitale au început deja să comande, am avut şi doua situaţii critice pentru care deja am trimis acest ser. Costul este într-adevăr... Unii manageri se plâng, îmi pare rău, nu am ce să le fac! Acesta e singurul producător european care mai are acest tip de ser antiviperin pentru viperele din ţara noastră. E un ser specific...", a explicat Adrian Ionel.
Aşadar, de o lună, aproape niciun spital din România nu are doze de ser antiviperin valabile. Ultimul lot care a fost distribuit către unităţile medicale a expirat în 31 mai, iar de atunci, deşi s-a făcut un necesar prin direcţiile de sănătate publică şi au fost plasate comenzi către distribuitor, compania încă nu le-a livrat, deşi ar avea doze pe stoc, însă se aşteaptă autorizaţia de la Agenţia Naţională a Medicamentului. La finalul săptămânii trecute, Ministerul Sănătăţii a anunţat că au sosit în ţară primele 300 doze antiviperin şi că, în scurt timp, cantitatea va fi dublată.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
