Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 5 august 2026 15:59

#CancelCancer, ecografii mamare gratuite oferite de Avon şi Kaufland şi la Curtea de Argeş!

Începând din 7 iunie, Avon şi Kaufland au spus din nou "Cancel Cancer!" şi au dat startul celei de-a treia ediţii a campaniei naţionale de consultaţii gratuite pentru depistarea cancerului la sân. Un cabinet medical mobil dotat cu ecograf de ultimă-oră, construit de AVON, va ajunge şi anul acesta în 20 oraşe din România şi va oferi consultaţii senologice gratuite femeilor. Unitatea mobilă va fi amplasată în parcările supermarket-urilor Kaufland din fiecare localitate, unde va staţiona timp de 3 zile. În lume, la fiecare minut, o femeie moare din cauza cancerului de sân. În România, 25 femei află zilnic că suferă de această formă de cancer. România este ţara cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul la sân, din cauză că femeile amână controalele periodice şi ajung la medic în stadii deja târzii ale bolii. Campania #CancelCancer, iniţiată de AVON cu sprijinul Kaufland în 2017, este un demers care încurajează femeile să afle că sunt bine, să discute despre depistarea precoce a cancerului de sân şi să beneficieze de ecografii gratuite. Anul acesta, proiectul se desfăşoară în 3 etape, începând cu 7 iunie, şi sunt aşteptate în jur de 3.000 femei care să beneficieze de anamneză, învăţare autoexaminare, ecografie şi, în cazul în care este nevoie, de voucher pentru mamografie la una dintre clinicile partenere din fiecare oraş.

Ediţiile precedente

Ediţia pilot #CancelCancer din 2017 a oferit consultaţii unui număr de aproximativ 1.000 femei din 8 oraşe (Oradea, Braşov, Târgu Mureş, Sibiu, Iaşi, Ploieşti, Craiova şi Constanţa), în parcările supermarket-urilor Kaufland din fiecare localitate. În 2018, cabinetul mobil AVON a străbătut 16 oraşe participante în 3 etape, dublu faţă de 2017 (Alexandria, Slatina, Petroşani, Reşiţa, Lugoj, Arad, Satu-Mare, Slobozia, Tulcea, Vaslui, Piatra Neamţ, Botoşani, Codlea, Câmpina, Bistriţa şi Sighişoara). De-a lungul celor 3.700 km străbătuţi prin ţară, medicii au efectuat 2.151 ecografii mamare gratuite, au fost oferit 630 vouchere pentru mamografie, iar cel puţin 2 cazuri de cancer de sân au fost depistate pe loc, fiind urmate de sprijin în investigaţiile medicale ulterioare.

#CancelCancer în 2019

Şi în acest an, AVON continuă campania. Peste 3.000 femei sunt aşteptate să beneficieze de consultaţii gratuite în parcările magazinelor Kaufland din 20 oraşe din ţară. Timp de peste două decenii, AVON a investit constant în campaniile sociale pe care le susţine, "Campania Respectului" şi "Campania pentru Sănătatea Sânilor", ce combat violenţa domestică şi cancerul la sân, donând peste 3 milioane de euro pentru a sprijini proiecte dedicate acestor cauze sociale.
Prima etapă, 7-30 iunie
# Hunedoara: 7-9 iunie.
# Reghin: 10-12 iunie.
# Turda: 13-15 iunie.
# Miercurea Ciuc: 16-18 iunie.
# Făgăraş: 19-21 iunie.
# Sfântu-Gheorghe: 22-24 iunie.
# Giurgiu: 28-30 iunie.
Etapa 2, 5 septembrie-2 octombrie
# Călăraşi: 5-7 septembrie.
# Medgidia: 8-10 septembrie.
# Brăila: 12-14 septembrie.
# Râmnicu Sărat: 15-17 septembrie.
# Focşani: 18-20 septembrie.
# Oneşti: 21-23 septembrie.
# Bacău: 24-26 septembrie.
# Roman: 27-29 septembrie.
# Fălticeni: 30 septembrie-2 octombrie.
Etapa 3, 11-22 octombrie
# Târgu Jiu: 11-13 octombrie.
# Râmnicu Vâlcea: 14-16 octombrie.
# Curtea de Argeş: 17-19 octombrie.
# Târgovişte: 20-22 octombrie.
Consultaţiile se desfăşoară conform următorului orar, în limita timpului disponibil (fiecare ecografie înseamnă 20 minute):
# Ziua 1/oraş: 12.00-20.00.
# Ziua 2/oraş: 10.00-19.00.
# Ziua 3/oraş: 10.00-19.00.
Detaliile campaniei şi adresele exacte ale magazinelor pot fi accesate pe site-ul stopcancerlasan.ro şi pe pagina de Facebook "Stop Cancer la San".
AVON este prezent de peste 21 ani pe piaţa din România, timp în care şi-a menţinut o poziţie de top în preferinţele consumatorilor, reuşind în acelaşi timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunităţi de femei. Compania este preocupată nu numai să aducă frumuseţe şi independenţă femeilor, dar şi să le îmbunătăţească viaţa, promovând respectul pe care societatea îl datorează rolului lor în dezvoltarea socială şi militând continuu pentru sănătatea şi standardul lor de viaţă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It