Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 5 august 2026 15:57

Spitalul Municipal "a înflorit" de Ziua Mediului!

Aceasta este aniversată în data de 5 iunie a fiecărui an. Prin marcarea acestei zile, Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens. Cu această ocazie, conducerea Spitalului Municipal Curtea de Argeş a organizat o acţiune care a avut drept scopuri: creşterea cantităţilor de deşeuri din cadrul spitalului colectate selectiv; creşterea nivelului de conştientizare a importanţei consumului raţional de resurse naturale; conştientizarea impactului pe care fiecare dintre noi îl are asupra mediului înconjurător. Astfel, angajaţii Spitalului Municipal Curtea de Argeş, în timpul activităţii lor, au promovat sfaturi de economisire a mediului - care îndeamnă la un comportament cât mai responsabil faţă de mediul înconjurător, cu mesaje interesante, care aduc argumente pentru o folosire cât mai raţională a acestor resurse, fie la locul de muncă, fie acasă!
Aşadar, azi, în jurul orei 10.00, angajaţii unităţii spitaliceşti din urbea noastră (infirmiere, asistenţi medicali, gardieni, şeful Compartimentului Mediu etc.) s-au strâns cu mic, cu mare, s-au "înarmat" cu mături, sape, greble şi lopeţi şi s-au apucat de colectat deşeuri şi de plantat flori. În fruntea echipei de grădinari nu putea sta altcineva decât edilul-şef Constantin Panţurescu, atent supravegheat de către managerul spitalului, ing. Viorel Popescu! Alături de cei doi a fost şi consilierul local Maria Dicu. În curtea spitalului au fost plantate aproximativ 100 răsaduri de flori, dar şi tui şi brazi. Primarul Panţurescu a dat încă o dată dovadă de un dezvoltat simţ estetic, fiind cel care a propus modul de aranjare a plantelor. La final, participanţii au mers pe Secţia Pediatrie, pentru a sta de vorbă cu copiii internaţi şi a le explica acestora relaţia dintre om şi mediul de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi al animalelor, a tot ce există pe acest pământ, iar copiii trebuie să conştientizeze şi să-şi exprime respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toţii şi pe care îl vor moşteni generaţiile viitoare. Copiii au fost receptivi, au adresat întrebări, au oferit răspunsuri interesante, iar drept răsplată au primit diplome...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It