Athos "a comis-o" din nou!

Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Bascov au continuat cercetările într-un dosar privind comiterea infracţiunii de furt. Suspectul este nimeni altul decât deja celebrul Athos S., în vârstă de 24 ani, din Băiculeşti. Acesta e bănuit că, în seara de 20 aprilie, ar fi sustras un portofel ce conţinea documente şi suma de aproximativ 1.000 lei, profitând de neatenţia unui şofer care a lăsat maşina neasigurată. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul Poliţiei Judeţene.
Athos este binecunoscut oamenilor legii pentru faptele sale. La începutul lunii aprilie, un echipaj din cadrul Secţiei Rurale Albota a observat un BMW cu numere de Bulgaria al cărui şofer, la vederea maşinii de Poliţie, a mărit viteza şi a încercat să dispară. Bănuind că nu este ceva în regulă, agenţii au întors autospeciala de serviciu şi au pornit în urmărirea vehiculului. La un moment dat, şoferul BMW-ului a pierdut controlul volanului, s-a lovit de glisiera metalică de pe marginea drumului, iar poliţiştii au reuşit să blocheze maşina. La locul incidentului a mai sosit un echipaj şi s-a constatat că în autoturism se aflau doi bărbaţi, în vârstă de 29 şi 23 ani, precum şi o fată în vârstă de 17 ani, alături de un puşti în vârstă de 14 ani, toţi din Băiculeşti. Asupra tinerei a fost găsită o sumă de bani şi un document de identitate aparţinând unui bărbat din Craiova. Exact în acel moment, Poliţia Judeţeană a fost sesizată prin 112 despre comiterea unei infracţiuni de furt calificat, constând în aceea că persoane necunoscute au pătruns în cabina unui TIR staţionat pe raza comunei Albota, pe DN 65, de unde au sustras o borsetă cu bani şi documente. Acestea au fost restituite persoanei vătămate, iar după administrarea probatoriului, a fost dispusă reţinerea pentru 24 ore a celui care condusese BMW-ul, nimeni altul decât Athos S., despre care s-a stabilit că a spart cabina TIR-ului şi a comis furtul, dar şi că nu deţine permis de conducere. Tânărul care nu este la prima ispravă de acest gen a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Athos este cercetat şi în alte dosare pentru fapte similare şi a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
