PREVENT îşi arată utilitatea: 90 de conflicte de interese, în valoare de 148 milioane de euro, evitate cu ajutorul sistemului!

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenţia Naţională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017-31 martie 2019, 90 de avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare totală de 704,74 milioane de lei (aproximativ 148 milioane de euro). Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând consilii judeţene, primării, instituţii publice de la nivel central şi local, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar. Dintre acestea, în 75 cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în 2 cazuri, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. În alte 13 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese. Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016, "Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare".
În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, un număr de 25.963 proceduri de achiziţie publică, în valoare totală de 72,34 miliarde lei (aproximativ 15,19 miliarde euro). Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT a fost de 2,87 miliarde lei (aproximativ 603 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 46,95 lei (aproximativ 10 euro). Totodată, în 45 situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT. Dintre cele 25.963 proceduri analizate, aproximativ 12% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 122.013 contracte subsecvente (loturi). În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 5.258 autorităţi contractante, 27.226 operatori economici şi 529.570 persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.
Rezultate în perioada ianuarie-martie 2019
Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 4.329 proceduri de achiziţie publică. Dintre aceste proceduri, aproximativ 18% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 18.745 contracte subsecvente (loturi). Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă au fost emise 13 avertismente de integritate, în valoare totală de 156,8 milioane lei (aproximativ 33 milioane euro).
Clarificări acordate persoanelor interesate
Până în prezent, persoanele interesate au solicitat peste 529 clarificări cu privire la cadrul legal incident. Majoritatea solicitărilor se referă la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de Integritate, obligativitatea completării Formularului de Integritate, lipsa ofertanţilor etc.
Ce este şi cum funcţionează sistemul PREVENT
Acesta a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri. Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date - DEPABD). Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă. În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT. Mai multe detalii despre sistemul PREVENT pot fi consultate la secţiunea dedicată din pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Integritate la adresa https://www.integritate.eu/prevent.aspx.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
