Fost consilier local din Vlădeşti - depistat de ANI în stare de incompatibilitate!

Agenţia Naţională de Integritate a comunicat zilele trecute că Emil Buşescu, fost consilier local la Vlădeşti, a fost descoperit în stare de incompatibilitate. Astfel, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2012-2016), o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de director tehnic, iar soţia acesteia, pe cea de asociat unic şi de administrator, a încheiat cu Primăria comunei Vlădeşti, judeţul Argeş, un contract de lucrări în valoare de 24.300,59 lei. Astfel, Emil Buşescu a încălcat dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispoziţiile art. 92, alin. (1) din acelaşi act normativ. Fostul consilier local a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi despre drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosar un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. Conform art. 90 din Legea nr. 161/2003 "(1) Consilierii locali (...) nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local". De asemenea, art. 92, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, spune că "Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor". Dacă se va menţine starea de incompatibilitate după ce persoana evaluată va epuiza toate căile de atac, aceasta "este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
