Atenţie la "ţepari"!

Lucrătorii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au continuat cercetările într-un dosar întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Aceştia au stabilit că doi bărbaţi, în vârstă de 48 ani, din comuna Ghimpeţeni, judeţul Olt, respectiv de 30 ani, din comuna Buzescu, judeţul Teleorman, au păcălit persoana vătămată, o femeie în vârstă de 80 ani din comuna Lunca Corbului, de la care au sustras suma de 1.100 lei. Bărbaţii au susţinut că sunt trimişi de fiul acesteia, pentru a-i da o sumă de bani şi i-au înmânat persoanei vătămate o bancnotă de valoare mare, susţinând că nu au bani de valoare mai mică. În aceste împrejurări, cei doi au observat locul unde femeia păstra bani.
Poliţiştii atrag atenţia cu privire la vulnerabilitatea persoanelor vârstnice care locuiesc singure sau în zone izolate. În absenţa unei vigilenţe crescute, astfel de persoane sunt predispuse să cadă victime înşelăciunilor de orice fel, fie că este vorba despre metoda "Accidentul", "Coletul", "Pomana", "Instalatorul" sau alte pretexte sub care persoane rău-voitoare câştigă încrederea celor vătămaţi şi pătrund în locuinţele acestora, observând unde sunt păstrate sume de bani sau obiecte de valoare. Este recomandat ca persoanele care au în familie rude cu vârste înaintate să poarte discuţii cu acestea privind felul în care pot fi abordate. Totodată, aparţinătorii trebuie să poată fi contactaţi oricând, pentru ca persoanele vârstnice să poată verifica susţinerile celor care pretind sume de bani, indiferent de pretext. În ceea ce priveşte accesul în imobile, înainte de a le permite accesul, persoanele care pretind acest lucru trebuie legitimate, iar pretextul să fie verificat amănunţit!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
