Accidentele de muncă produse în cadrul firmei trebuie anunţate obligatoriu!

ITM Argeş vine cu informaţii pentru angajatori privind evenimentele produse la locul de muncă. Evenimentul este definit ca fiind accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, accidentul de traseu sau de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boala profesională sau legată de profesiune, conform Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Orice eveniment, aşa cum este definit mai sus, va fi comunicat de îndată angajatorului de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia. Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele de îndată, după cum urmează: inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art. 5 lit. f; asiguratorului, privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora; organelor de urmărire penală, după caz. Orice medic, inclusiv cel de Medicina Muncii, aflat într-o relatie contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale. Semnalarea prevăzută la aliniatul anterior se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială, de îndată, la constatarea cazului. În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice care au responsabilitatea cercetării, în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului. Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează astfel: de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă; de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute; de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile. Constituie contraventie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei necomunicarea de îndată a oricărui eveniment.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!