Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 4 august 2026 07:50

Curtea de Argeş are poliţişti de top!

Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, oamenii legii argeşeni s-au întrecut într-o competiţie profesională organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş. Astfel, 15 patrule de ordine publică din mediul urban şi rural au fost supuse unor probe, contra timp, ce i-au solicitat pe poliţişti atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, într-o măsură exagerată de tensiune. "Participanţii au trebuit să parcurgă obstacole, au trecut prin mulţimi ostile, au fost atacaţi de câini, au trebuit să acorde primul ajutor, să legitimeze, să efectueze conducere, control corporal, încătuşare de persoane, precum şi verificări într-o cameră obscură, mânuire de armament şi trageri în condiţii de încordare fizică şi psihică. Toate patrulele au fost cronometrate, fiecare greşeală fiind penalizată cu timp suplimentar", a transmis IPJ Argeş. Primele trei locuri au fost ocupate de către patrula din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti - locul 1, patrula din mediul urban a Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş - locul 2 şi patrula din mediul rural a Poliţiei Municipiului Câmpulung - locul 3.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It