Acţiuni ale Poliţiei Române pentru siguranţa călătorilor

Peste 1.700 patrule de poliţişti au acţionat, timp de o lună, pentru ca persoanele care folosesc transporturile aeriene, navale şi feroviare să ajungă în siguranţă la destinaţie. De asemenea, intervenţiile oamenilor legii au salvat viaţa a 11 persoane care se aflau în situaţii de pericol pe calea ferată. La acţiunea coordonată de Direcţia de Poliţie Transporturi, în perioada 15 februarie-15 martie 2019, au participat toate structurile teritoriale de transporturi. Astfel, oamenii legii au fost prezenţi în 195 gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii şi pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor. Poliţiştii au acţionat în peste 1.800 trenuri de călători pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinaţie. Pe lângă prezenţa activă în zonele cu aflux mare de călători, agenţii au depistat 44 persoane urmărite naţional şi internaţional, precum şi 58 minori lipsiţi de supraveghere care au fost redaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament.
În perioada amintită au fost desfăşurate 102 acţiuni pentru prevenirea furturilor, contrabandei şi a migraţiei ilegale, precum şi pentru verificarea legalităţii activităţilor de comerţ şi taximetrie în zona gărilor, porturilor şi aeroporturilor. În urma activităţilor desfăşurate, oamenii legii au întocmit 377 dosare penale în care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi tragerea la răspundere a celor responsabili de comiterea unor fapte penale. Poliţiştii au identificat 268 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 186 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict. De asemenea, de la 26 persoane care sunt cercetate pentru contrabandă au fost ridicate peste 172.000 ţigarete. În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost efectuate 505 percheziţii domiciliare. În urma acestora au fost indisponibilizate 1.680 kg tutun prelucrat, în valoare de peste 650.000 lei, precum şi 12.000 litri produse alcoolice, în valoare de 1.250.000 lei. Faţă de 34 persoane a fost luată măsura reţinerii. Pentru 8 dintre acestea, instanţele de judecată au dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile, iar faţă de 22 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 zile. Pe parcursul acţiunii, poliţiştii de la transporturi au aplicat aproape 600 amenzi celor care au încălcat normele în vigoare, în valoare de peste 255.000 lei. De asemenea, au confiscat bunuri în valoare de peste 35.000 lei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
