Argeşul se alătură manifestării "Marşul pentru Viaţă"

"Marşul pentru Viaţă" va avea loc anul acesta în 23 martie, sub motto-ul "Unic din prima secundă", şi se va derula concomitent în aproximativ 500 oraşe şi localităţi din România şi Republica Moldova. În Argeş, manifestarea va fi organizată sub egida Arhiepiscopiei Areşului şi Muscelului. Potrivit informaţiilor transmise de autorii iniţiativei, ediţia 2019 a "Marşului pentru Viaţă" militează şi pentru sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină. O statistică incompletă spune că în perioada ianuarie-septembrie 2018, în România au fost avortaţi nu mai puţin de 44.000 copii, în timp ce în 2017 în Republica Moldova au fost avortaţi 12.025 copii. La aceste cifre se adaugă alte mii de cazuri cu copii a căror viaţă a fost oprită prin avorturi medicamentoase sau prin practici înfiorătoare, prin clinici particulare sau prin afara ţării. Tot statisticile arată că, la nivel mondial, în anul 2018 au fost înregistrate 42 milioane de avorturi. Vorbim, desigur, tot depre date incomplete, întrucât în atâtea ţări subdezvoltate unde nu se ţine cont de astfel de lucruri. Datele generale mai arată şi că, în ultima sută de ani, s-au făcut peste 1 miliard de avorturi!
Mişcarea "Marşul pentru Viaţă" atrage atenţia asupra faptului că, în ciuda evoluării alarmante a omenirii, încă n-am învăţat să le purtăm de grijă celor nenăscuţi... Evenimente asemănătoare au avut loc recent şi în alte părţi ale lumii. "Marşul pentru Viaţă" din Washington a adunat în data de 18 ianuarie anul acesta sute de mii de susţinători pro viaţă, printre care s-au aflat şi reprezentanţi ai vieţii publice şi politice. Cu câteva zile mai devreme, în 13 ianuarie, alte câteva mii de persoane au participat la "Marşul pentru Viaţă" de la Chicago. Aproape 8.000 persoane au manifestat şi în Paris împotriva avortului. În Germania, "Marşul pentru Viaţă" va fi organizat la Berlin în data de 21 septembrie.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
