Bătaia între copii, fenomen alarmant: zilnic, 250 apeluri la "Telefonul Copilului"!

Violenţa în rândul copiilor a ajuns la cifre alarmante. Numai anul trecut, 100.000 minori au cerut ajutor la "Telefonul Copilului", adică 250 în fiecare zi. Multe abuzuri se întâmplă chiar în şcoli şi grădiniţe. Mai exact, 77% dintre violenţe au loc în şcoli şi grădiniţe, iar peste 20%, în spaţiile publice. Dacă evenimentele au loc în afara şcolii, profesorii nu pot face nimic. Singurii care se pot sesiza sunt poliţiştii, în cazul în care părinţii fac o plângere la secţie. În rest, elevii sunt informaţi la şcoală despre riscurile la care sunt supuşi. Dar degeaba, spun profesorii, dacă familia nu se implică. "Recomandarea pentru părinţi este de a-şi supraveghea cu mare atenţie copiii, de a verifica care sunt contextele în care îşi petrec timpul în afara şcolii, care sunt prietenii din afara şcolii, a comunica cu dirigintele clasei şi de a afla situaţia şcolară", a explicat Marina Manea, purtător de cuvânt I.S.M.B. În 2018, creşterea numărului de abuzuri de tip bullying a fost de peste 40%, adică au fost raportate cu 2.000 mai multe cazuri faţă de anul anterior.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
