Noi medici la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti

"În vederea diminuării deficitului de medici înregistrat la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, la începutul acestui an au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea de posturi în diferite specialităţi", a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Piteşti, Andreea Vasile. Au fost acoperite normativele de personal ale Secţiilor Boli Infecţioase Adulţi, Cardiologie, Neonatologie şi Radiologie şi Imagistică Medicală. Astfel, a fost încadrată dr. Georgiana Gălăţanu - medic specialist Neonatologie. Este Doctor în Medicină, a absolvit cu 10 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova în anul 2005 şi are dublă specializare: Chirurgie Pediatrică şi Neonatologie. A fost medic rezident în specializarea Chirurgie Pediatrică la Spitalul "Sf. Pantelimon" din Bucureşti şi a avut contract de gărzi în aceeaşi specializare cu Spitalul Orăşenesc "Sf. Spiridon" Mioveni - punct de lucru Călineşti. Un alt medic nou venit este dr. Mihaela Alexandra Terheci, medic specialist Boli Infecţioase Adulţi. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova în 2014, iar cea mai mare partea a rezidenţiatului a efectuat-o la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Craiova. La începutul acestei luni a promovat concursul organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti pentru ocuparea unui post de medic în specialitatea Boli Infecţioase la Secţia Boli Infecţioase Adulţi, iar începând cu data de 1 martie îşi va desfăşura activitatea în cadrul unităţii. Pe Secţia de Cardiologie a venit dr. Ana Maria Urluescu, medic rezident specializarea Cardiologie. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti în anul 2013, iar în perioada 2014-2019 a fost angajată în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti ca medic rezident în specializarea Cardiologie. Începând de luna aceasta, îşi va desfăşura activitatea în Secţia Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti sub îndrumarea medicului şef Daniel Blăjan. Al patrulea medic nou este dr. Victor Pănuş, medic specialist Radiologie şi Imagistică Medicală. Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti în 2007, medicul Victor Pănuş îşi va desfăşura activitatea în cadrul Laboratorului de Angiografie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. În 2015 a obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Medicină şi deţine şi un atestat de studii complementare în Tomografie Computerizată eliberat de Ministerul Sănătăţii. Un alt medic nou veit este dr. Casiana Costea, medic specialist Neurologie. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti în 2013, iar la finalul anului trecut a venit prin transfer de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Este cel mai tânăr medic neurolog care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. De asemenea, la începutul acestui an au fost încheiate contracte de gărzi cu doi medici pentru specializările Urologie şi Ortopedie-Traumatologie. Dr. Marius Cristian Marinoiu, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, a absolvit în 2013 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, iar începând de luna aceasta are încheiat contract de gărzi cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. În fine, ultimul medic nou venit este dr. Florin Gabriel Burtea, medic specialist Urologie. A absolvit în anul 2013 Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, iar cei 4 ani de rezidenţiat i-a efectuat în cadrul Spitalului "Prof. Dr. Theodor Burghele" din Bucureşti. Începând cu 1 februarie 2019 are încheiat contract de gărzi cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. "În perioada următoare vor fi întreprinse demersurile necesare ocupării prin concurs a posturilor de medici în specializările Anestezie şi Terapie Intensivă, Medicină de Urgenţă şi Ortopedie, precum şi suplimentarea numărului de posturi de medici în cadrul Compartimentului Chirurgie Vasculară", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
