Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 4 august 2026 03:35

Se măresc alocaţiile copiilor!

Alocaţiile copiilor vor fi majorate de la 84 la 150 lei, după ce parlamentarii au votat amendamentul susţinut în plen de către deputatul PNL Robert Sighiartău. Astfel, cei peste 4 milioane de copii din România vor beneficia de o alocaţie aproape dublă faţă de cea prezentă acum. Au fost 123 voturi "pentru" şi 119 "împotrivă" la amendamentul iniţiat de PNL. Potrivit acestuia, efortul bugetar este de 2 miliarde lei, iar alocaţiile se vor majora începând de luna viitoare, mai exact de la 1 martie 2019. De asemenea, alocaţiile copiilor cu vârste de până la 2 ani vor creşte la 300 lei, de la 200, în prezent. "Amendamentul PNL susţinut de familiile din România, de peste 4,5 milioane de copii, a trecut. Le mulţumesc tuturor celor care au votat <<Pentru>>. Este victoria societăţii româneşti, care a pus presiune pe parlamentarii guvernării, care nu au ascultat de ordinele lui Dragnea. Nu este majorarea nici a lui Dragnea, nici a PSD. Este amendamentul PNL şi victoria românilor!", a declarat Sighiartău.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It