Prins cu un permis fals

Agenţii din cadrul Secţiei Rurale Albeştii de Argeş l-au oprit zilele trecute pe Virgil J., în vârstă de 42 ani, din Corbeni, care circula la volanul unui autoturism prin comuna Valea Iaşului. Cu ocazia verificărilor, şoferul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile bulgare, care era fals. Bărbatul ar fi ieşit mai câştigat dacă nu prezenta deloc documentul... Pentru că a făcut-o, s-a ales cu un dosar penal stufos: conducere fără permis, dar şi fals şi uz de fals în înscrisuri oficiale! Acum va trebui să răspundă în justiţie pentru faptele sale...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
