Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 3 august 2026 00:29

Cresc ajutoarele de deces!

Valoarea ajutorului de deces acordat în acest an urmează să se majoreze cu câteva sute de lei, după cum prevede un proiect de act normativ pus în dezbatere de către Ministerul Finanţelor Publice. Majorarea cuantumului ajutorului de înmormântare se regăseşte în proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, document ce a fost lansat de curând în dezbatere publică şi care, pentru a se putea aplica, are nevoie de aprobarea Parlamentului, a preşedintelui ţării şi de publicarea în Monitorul Oficial. Concret, potrivit proiectului de buget, sumele care se vor acorda ca ajutor de deces vor fi: în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, cuantumul este de 5.163 lei; în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, cuantumul este de 2.582 lei.
Ajutorul de deces se acordă atunci când moare un salariat sau un pensionar (sau un membru al familiei acestora) persoanei care a suportat cheltuielile în urma decesului. Această persoană poate fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Ajutorul se poate acorda fie pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de moartea salariatului sau pensionarului, fie pentru acoperirea celor ocazionate de moartea unui membru de familie al acestora. Totuşi, în privinţa membrului de familie, acesta nu trebuia să fie asigurat sau pensionar la data decesului. Mai mult, Legea nr. 263/2010 prevede expres cine este considerat membru de familie, în scopul acordării ajutorului de deces: soţul, copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei (în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 ani), precum şi copiii incapabili de muncă (indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate), părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi. În ceea ce priveşte cuantumul ajutorului de deces, până la intrarea în vigoare a actului normativ care stabileşte bugetul asigurărilor sociale din acest an, acesta va rămâne la fel ca anul trecut, pentru moment. Astfel, în momentul de faţă se acordă următoarele sume, ca ajutor de deces, conform Legii nr. 3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018: în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, cuantumul este de 4.162 lei; în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, cuantumul este de 2.081 lei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It