Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 4 august 2026 02:01

Aparatură de ultimă generaţie la Secţia ORL a Spitalului Judeţean!

Începând din acest an, argeşenii care trec pragul Secţiei ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti vor putea beneficia de consultaţii medicale de specialitate la standarde înalte. În urmă cu trei săptămâni a fost pus în funcţiune Unit-ul de consultaţii ORL cu sistem videoendoscopic şi videofibroscopic integrat, singurul aparat de acest fel din judeţul nostru. Ansamblul conţine: unitate multifuncţională ORL; modul endoscopic dedicat; modul instrumentar; modul endoscopie optică; software pentru vizualizarea şi activarea documentelor; scaun pacient şi scaun medic. Aparatura medicală de ultimă generaţie permite atât efectuarea rapidă a consultului de specialitate, cât şi diagnosticarea pacientului într-un timp mult mai scurt. Valoarea acesteia depăşeşte 100.000 euro. Cea mai mare parte din sumă, respectiv 449.000 lei, a provenit de la Ministerul Sănătăţii, în timp ce 50.205 lei a reprezentat contribuţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It