Ce este de făcut dacă nu mai funcţionează contorul de curent electric?

În cazul în care se observă orice nereguli privind funcţionarea grupului de măsurare, este important să fie anunţat imediat operatorul de distribuţie, prin canalele existente (telefonic la 0251/408.006, 0251/408.007, 0251/408.008, prin servicii de corespondenţă la adresa Distribuţie Oltenia S.A., mun. Craiova, str. Calea Severinului nr. 97, parter, et. 2, 3, 4, jud. Dolj; prin poşta electronică: distributie@distributieoltenia.ro; prin fax: 0251/216471 sau 0372/526471 sau la cel mai apropiat Centru de Relaţii cu Clienţii). În situaţiile în care există suspiciunea de sustragere de energie electrică sau a fost constatat un consum neînregistrat, operatorul Distribuţie Oltenia sesizează organele de cercetare penală, întrucât sustragerea de energie constituie infracţiune de furt şi se pedepseşte conform legilor în vigoare şi se ocupă de efectuarea expertizei grupului de măsurare sau a elementelor grupului de măsurare, după caz. Pentru a combate acest fenomen, operatorul Distribuţie Oltenia realizează periodic, în colaborare cu autorităţile locale şi instituţiile abilitate, controale în teren, respectiv sesiuni de conştientizare asupra riscurilor la care se supun persoanele care sustrag energie electrică prin intervenţii neautorizate în reţeaua electrică.
Expertiza se realizează la un laborator independent care beneficiază de certificare valabilă, fiind ales de client dintr-o listă de cel puţin 3-5 laboratoare. În cazul clienţilor casnici şi non casnici, aceasta este pusă la dispoziţie sa de către operator cu ocazia întocmirii bonului de mişcare şi a celorlalte documente întocmite cu această ocazie. Dacă suspiciunea de consum fraudulos implică elemente relevante ale grupului de măsurare a energiei electrice, Distribuţie Oltenia transmite spre verificare elementele preluate de echipa de teren de la faţa locului şi care prezintă suspiciuni privind existenţa unei situaţii de sustragere de energie către un laborator independent ce beneficiază de certificare valabilă.
În cazul în care rezultatul verificărilor realizate de laboratorul independent nu este concludent, Distribuţie Oltenia va solicita un punct de vedere suplimentar şi de la producătorul grupului de măsurare a energiei electrice, în măsura în care acesta îşi desfăşoară activitatea şi în România. În situaţia în care producătorul grupului de măsurare a energiei electrice nu-şi desfăşoara activitatea în ţara noastră, Distribuţie Oltenia va solicita un punct de vedere de la un alt laborator independent ce beneficiază de certificare valabilă. Operatorul acordă posibilitatea clienţilor finali atât casnici, cât şi non-casnici de a solicita, pe cheltuiala lor, o contra-expertiză efectuată de un laborator independent din România, ce deţine certificare valabilă, selectat de aceştia şi/sau de la producătorul grupului de măsură a energiei electrice. Clientul poate solicita efectuarea contra-expertizei imediat după comunicarea rezultatului expertizei realizate la solicitarea operatorului de distribuţie. În acest sens, Distribuţie Oltenia va acorda acces, în prezenţa unui reprezentant al său, la probele ridicate de la faţa locului (spre exemplu, grupul de măsurare a energiei electrice sau o parte a acestuia, transformator etc.).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
