Bilanţ Salvamont România: luna şi mia de intervenţii!

Pe parcursul unei singure luni, salvamontiştii din ţară intervin în aproape 1.000 cazuri. De exemplu, numai în ultima lună din anul 2018 numărul solicitărilor a fost de 800, dar pentru luna în curs bilanţul se anunţă mult mai mare. În plin sezon de sporturi de iarnă, muntele, cu povârnişuri ninse şi peisaje care îţi taie răsuflarea, constituie principala atracţie pentru turişti. "În decembrie 2018, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 747 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, în urma cărora au fost salvate 804 persoane. Dintre acestea, 288 persoane accidentate au fost predate, pentru transport de urgenţă la unităţile medicale de specialitate, serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, o persoană elicopterului SMURD, iar 4 victime serviciilor IML. Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 480 apeluri prin care se anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont", a declarat Sabin Cornoiu, preşedintele Asociaţiei Salvamont. Tot în cursul lunii trecute s-au primit 1.259 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană, dintre acestea 712 fiind înregistrate la Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone, iar restul de 547 apeluri au fost direct către structurile salvamont locale sau judeţene.
În cadrul celor 39 structuri Salvamont din România, singurele abilitate oficial şi care deţin personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 salvatori montani atestaţi, dintre care aproape 300 sunt angajaţi. Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii din sezonul de iarnă, în toate staţiunile din ţară ce deţin domenii de practicare a sporturilor de iarnă, în bazele, posturile şi refugiile salvamont, serviciile Salvamont vor continua să asigure efective maxime de salvatori montani, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în cazul în care se vor produce accidente.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
