Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 2 august 2026 21:32

Amenzi pentru nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Între 28 decembrie 2018 şi 3 ianuarie 2019 s-au înregistrat peste 230 situaţii de urgenţă. Echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Puică Nicolae" al judeţului Argeş au fost solicitate şi au intervenit la 10 incendii (locuinţe, anexe gospodăreşti, autoturisme şi vegetaţie uscată etc.), 8 acţiuni pentru asigurare zonă, 8 acţiuni pentru asistenţă persoane, 6 accidente rutiere şi 5 acţiuni la alte situaţii de urgenţă, iar echipajele SMURD au acţionat în 193 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat. Personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat, în perioada menţionată, 20 controale de specialitate pe linia prevenirii incendiilor la unităţi de turism şi unităţi de alimentaţie publică, în urma cărora au fost depistate 52 deficienţe şi s-au aplicat 27 avertismente şi 11 amenzi, în cuantum de 11.500 lei. Pe timpul controalelor au fost desfăşurate şi activităţi de instruire şi informare preventivă a factorilor de răspundere şi a personalului angajat în vederea asigurării şi respectării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor ce se impun pentru evitarea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It