A rupt cu maşina un stâlp de electricitate!

În seara zilei de 28 decembrie, în jurul orei 20.00, în zona Confecţii din Curtea de Argeş a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Unul dintre ele a intrat frontal într-un stâlp de electricitate, de beton, iar impactul a fost atât de puternic, încât acesta a fost pus la pământ! La faţa locului au intervenit un echipaj de Poliţie, o autospecială şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş. Din fericire, nu au fost victime, iar aparatul etilotest a indicat faptul că şoferul vinovat de producerea accidentului nu consumase alcool. În schimb, acesta, prin asigurarea obligatorie, va suporta cheltuielile pagubelor produse.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
