Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 2 august 2026 20:54

Poliţiştii şi militarii pot folosi banii de chirie pentru plata ratei la casă

Cadrele militare şi poliţiştii care beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie o pot folosi pentru plata ratei locuinţei achiziţionate, conform noii legi privind Statutul poliţistului, respectiv Statutului cadrelor militare. Ministerul Afacerilor Interne a transmis că, în Monitorul Oficial, a fost publicat, joi, 6 decembrie, actul normativ prin care se modifică Legea 360/2002 privind statutul poliţistului, Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi Legea 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti. "Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care contractează un credit imobiliar/ipotecar destinat achiţiziţionării unei locuinţe, beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derularea a creditului respectiv, pentru plata ratei sau pentru a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul imoboliar/ipotecar", sunt modificările aduse articolului 31, din Legea 360/2002. Astfel, în locul contractului de închiriere va fi prezentat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It