Canadian prins cu şedere ilegală în Argeş
Vineri, poliţiştii din cadrul Serviciului Imigrări Argeş au organizat o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor în judeţ. Cu acest prilej a fost depistat un tânăr în vârstă de 20 ani, cetăţean canadian, care şedea ilegal în judeţ. Din verificări a rezultat că individul în cauză a intrat legal în România în baza convenţiilor internaţionale prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize, dar nu a părăsit teritoriul ţării în termenul maxim de 90 zile. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii argeşeni de la Imigrări au emis pe numele canadianului o decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească ţara în 15 zile. Totodată, tânărul a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 700 lei.
În urma acţiunilor întreprinse în cursul lunii noiembrie, poliţiştii de la Imigrări au depistat 260 cetăţeni străini în situaţii ilegale, fiind executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 50 persoane. De asemenea, 72 societăţi comerciale nu respectau regimul juridic privind angajarea străinilor. Totodată, oamenii legii au aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 500.000 lei cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea cadrului juridic aplicabil. Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfăşoară în permanenţă activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre. Din totalul persoanelor depistate, 62 au primit decizii de returnare şi comunicări de părăsire a teritoriului României, 25 îndeplineau condiţiile de prelungire a dreptului de şedere şi au fost puse în legalitate, 27 au solicitat o formă de protecţie internaţională după depistare, 2 au fost toleraţi, iar pentru ceilalţi s-au dispus alte măsuri. Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
