Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 2 august 2026 20:48

Accident cu două victime la Curtea de Argeş!

În urmă cu puţin timp, un grav accident de circulaţie a avut loc pe strada Eroilor, din Curtea de Argeş. Două femei în vârstă de 64 şi, respectiv 65 de ani, din municipiu, au fost spulberate pe trecerea de pietoni de către şoferul din Pietroşani, în vârstă de 60 de ani, al unui autoturism marca Skoda. Din primele informaţii, se pare că şoferul unui Volkswagen a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate celor două femei care se angajaseră în traversare, iar conducătorul Skodei, care rula cu viteză, pentru a evita impactul cu celălalt autoturism, a tras de volan stânga şi a lovit în plin cele două femei. În urma incidentului, victimele au suferit răni grave la cap şi faţă şi au fost transportate la Spitalul Curtea de Argeş. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, acesta indicând un rezultat negativ. Autorul accidentului s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It