Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 31 iulie 2026 16:21

Alţi 6 stăpâni de sclavi din Berevoeşti au fost încarceraţi

Patru bărbaţi şi două femei din comuna argeşeană Berevoeşti au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între 4 şi 10 ani pentru infracţiunea de trafic de persoane. Celor şase inculpaţi le-au fost micşorate pedepsele date de Tribunalul Argeş. Astfel, Iosif Ursu a primit 8 ani închisoare, de la 11, cât primise în trecut. Florica Ursu are de ispăşit 6 ani închisoare, deşi sentinţa iniţială era de 8 ani. Costinel Ionuţ Furdui va sta în închisoare 10 ani. Pedeapsa lui iniţială era de 14 ani. Pedeapsa lui Marian Marinoiu a fost redusă de la 10 la 7 ani şi o lună. De la 5 ani şi 4 luni închisoare, Lenuţa Mădălina Păun are de executat doar 4 ani, în timp ce lui Daniel Grancea i-a fost redusă pedeapsa de la 9 la 6 ani. Cei şase inculpaţi au fost săltaţi de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş. De asemenea, jandarmi din cadrul IJJ Arges au participat la această acţiune.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It