Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 31 iulie 2026 15:23

Raport de activitate Salvamont România pentru luna octombrie 2018

Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna octombrie a anului 2018, a celor 39 structuri judeţene sau locale din cele 24 judeţe cu activitate de salvare montană din România. Luna octombrie a fost una caracterizată printr-o activitate turistică mai redusă pe munte, însă vremea bună a atras destul de mulţi turişti pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenţei de salvare montană la un nivel ridicat. Astfel, zilnic, un număr de 200-300 salvamontişti s-au aflat la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 posturi şi baze Salvamont. Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 211 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, în care au fost salvate 284 persoane. Dintre acestea, 80 persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, iar 5 victime, serviciilor IML. Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 196 apeluri prin care anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate direct de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor Salvamont. 

De asemenea, în cursul lunii octombrie s-au primit 844 apeluri prin se solicitau informaţii despre zona montană. Dintre acestea, 512 apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone, restul de 332 apeluri fiind făcute direct structurilor Salvamont locale sau judeţene. În cursul lunii octombrie, salvamontiştii au asigurat asistenţa de specialitate la un număr de 25 competiţii sportive cu caracter montan, la care au fost înregistraţi peste 6.300 participanţi. În cadrul celor 39 structuri Salvamont din România activează un număr de circa 800 salvatori montani atestaţi, dintre care peste 300 sunt angajaţi. Echipele Salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It